Găsiți următoarele evenimente în Sibiu

http://www.sibiu.ro.eventsdroid.com

Alerg pentru Sibiul De Poveste!

Tu unde ai fi fost astăzi dacă nu aveai sprijinul oamenilor din jurul tău? Foarte aproape de noi, în centrele de plasament din județul Sibiu, sunt peste 300 de copii pentru care susținerea noastră, a tuturor, este esențială. La momentul actual, acești copii se simt deseori marginalizați de către membri comunității. De la activitățile școlare până la simple ieșiri la teatru, în lipsa interacțiunii veritabile cu adulți interesați și copii de vârsta lor care să îi accepte, copiii instituționalizați se simt excluși. Anul acesta ne-am propus să alergăm la Maratonul Internațional Sibiu 2017 pentru Sibiul De Poveste. Adică pentru un Sibiu în care fiecare membru al comunității să se simtă integrat, în care și cei mai vulnerabili pot fi susținuți pentru a își găsi și urma calea. Dorim să îi încurajăm pe copiii din centrele de plasament să își dezvolte abilitățile, să își găsească motivația și să se autodepășească, iar asta putem face doar împreună! În cadrul Festivalului de integrare în comunitate a copiilor din centrele de plasament - Sibiul De Poveste urmărim integrarea socială a copiilor insituționalizați prin organizarea a 12 ateliere de lucru cu acces gratuit, în care să fie implicați 150 de copii din centre și 150 de copii din comunitatea sibiană. Atelierele vor consta în activități de echipă (creat povești, storytelling, pictură, interpretare de povești). Scopul acestor ateliere este să creăm legături între copiii instituționalizați și comunitate, să dezvoltăm abilitățile de relaționare pozitivă, de lucru în echipă, precum și empatia. Pentru că povestea lor e și povestea noastră, vă invităm să fim cu toții parte din ea și să le fim alături! Cum vă puteți implica? - Alergați pentru proiectul Sibiul De Poveste - http://maratonsibiu.ro/inscriere-alergator/ - Susțineți prin donații alergătorii proiectului Sibiul De Poveste - http://maratonsibiu.ro/inscriere-sustinator/ Pentru a afla mai multe informații despre proiectul nostru, vă invităm să citiți aici https://goo.gl/5n84Yn sau să ne scrieți.
2017-05-27 08:00:00 2017-05-27 11:00:00 Europe/London Alerg pentru Sibiul De Poveste! Tu unde ai fi fost astăzi dacă nu aveai sprijinul oamenilor din jurul tău? Foarte aproape de noi, în centrele de plasament din județul Sibiu, sunt peste 300 de copii pentru care susținerea noastră, a tuturor, este esențială. La momentul actual, acești copii se simt deseori marginalizați de către membri comunității. De la activitățile școlare până la simple ieșiri la teatru, în lipsa interacțiunii veritabile cu adulți interesați și copii de vârsta lor care să îi accepte, copiii instituționalizați se simt excluși. Anul acesta ne-am propus să alergăm la Maratonul Internațional Sibiu 2017 pentru Sibiul De Poveste. Adică pentru un Sibiu în care fiecare membru al comunității să se simtă integrat, în care și cei mai vulnerabili pot fi susținuți pentru a își găsi și urma calea. Dorim să îi încurajăm pe copiii din centrele de plasament să își dezvolte abilitățile, să își găsească motivația și să se autodepășească, iar asta putem face doar împreună! În cadrul Festivalului de integrare în comunitate a copiilor din centrele de plasament - Sibiul De Poveste urmărim integrarea socială a copiilor insituționalizați prin organizarea a 12 ateliere de lucru cu acces gratuit, în care să fie implicați 150 de copii din centre și 150 de copii din comunitatea sibiană. Atelierele vor consta în activități de echipă (creat povești, storytelling, pictură, interpretare de povești). Scopul acestor ateliere este să creăm legături între copiii instituționalizați și comunitate, să dezvoltăm abilitățile de relaționare pozitivă, de lucru în echipă, precum și empatia. Pentru că povestea lor e și povestea noastră, vă invităm să fim cu toții parte din ea și să le fim alături! Cum vă puteți implica? - Alergați pentru proiectul Sibiul De Poveste - http://maratonsibiu.ro/inscriere-alergator/ - Susțineți prin donații alergătorii proiectului Sibiul De Poveste - http://maratonsibiu.ro/inscriere-sustinator/ Pentru a afla mai multe informații despre proiectul nostru, vă invităm să citiți aici https://goo.gl/5n84Yn sau să ne scrieți. http://www.sibiu.ro.eventsdroid.com/alerg-pentru-sibiul-de-poveste.html Piata Mare Sibiu, Piata Mare, Sibiu Asociația De Poveste
Licitatie Pub Imob Teren in Medias, De La 70.323,75 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub. Imobiliara Teren in Medias De La 379.815 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Kadebostany Headlines Sibiu International Theatre Festival
by Kadebostany
Licitatie Pub Imob Teren in Daia, Jud. Sibiu, De La 4.270 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub Imob Teren in Sibiu, De La 3.954.400 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Rumänischer Abend - Alex de la Sibiu LIVE
by Sportgastätte Krebsbach-Stuben Rohr
Licitatie Pub Imob Apartament in Abrud, De La 39.525 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Changeover Concert live at Imperium Live Sibiu
by Changeover
Festival Handmade Creative Buzz la Sibiu - ediția 12
by Creative BUZZ
Amalia Gaiță @ Amalia Gaita Live at Street Food Festival Sibiu in Sibiu,...
by Bandsintown
Licitatie Pub Imob Casa Si Teren in Sibiu, De La 600.000 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub Imob Teren in Sura Mare, De La 7.466,25 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub Imob Teren in Sura Mare, De La 7466,25 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Curs Sibiu:Evaluare si Interventie in Burnout:Cariera/ familie
by Institutul De Promovare A Psihologi
Animal Life la Maraton Sibiu 2017
by Animal Life Sibiu
Marele Premiu al Municipiului Sibiu
by Daniel Mosin
Licitatie Pub. Imobiliara Casa in Simeria, De La 166.875 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub. Imobiliara Teren in Sebes, De La 68.325 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub. Imobiliara Casa in Sona, De La 128.250 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Workshop Speakers Club Sibiu #7
by Speakers Club Sibiu
Licitatie Pub. Imobiliara Apartament in Sibiu, De La 99.975 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Ghid al Sibiului. Cunoaşte-ți trecutul!
by Incubator107 Sibiu
Concert Cedry2k la Sibiu, sambata, 20 mai
by Cedry2k
Scars of a Story vs. We are Numbers @Sibiu
by Scars of a Story
Licitatie Pub. Imobiliara Teren in Sebes, De La 15.975 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Întâlnire Business MoM Club Sibiu
by Happy Moms
Festivalul Studențesc universFSSU Sibiu
by Facultatea de Științe Socio-Umane /
Deschidere oficială Florăria Bloom, Str Ocnei Nr. 8, Sibiu. Sub Podul Minci
by BLOOM Flower Boutique
Saturday~End of season
by VintagePub Sibiu
Workshop Speakers Club Sibiu #6
by Speakers Club Sibiu
Workshop Sibiu: Atrage Abundenta in Viata Ta! cu Florin Pasat
by Alexaevent.ro
Donează sânge, fii Erou! Sibiu
by Donează sânge, Fii erou - Sibiu
Vara s-a sfarșit - Proiecție specială la Sibiu
by Vara s-a sfârșit
Saturday hosted by Cipi Hampu
by VintagePub Sibiu
Pascal Junior at The Box Sibiu
by The Box Sibiu
Lansare album El Nino "BINECUVÂNTAT" - Sibiu - Aqua Pub, 6 mai
by El Nino
Licitatie Pub Imob Teren in Medias, De La 70.323,75 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub. Imobiliara Teren in Medias De La 379.815 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Kadebostany Headlines Sibiu International Theatre Festival
by Kadebostany
Licitatie Pub Imob Teren in Daia, Jud. Sibiu, De La 4.270 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub Imob Teren in Sibiu, De La 3.954.400 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Rumänischer Abend - Alex de la Sibiu LIVE
by Sportgastätte Krebsbach-Stuben Rohr
Licitatie Pub Imob Apartament in Abrud, De La 39.525 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Changeover Concert live at Imperium Live Sibiu
by Changeover
Festival Handmade Creative Buzz la Sibiu - ediția 12
by Creative BUZZ
Amalia Gaiță @ Amalia Gaita Live at Street Food Festival Sibiu in Sibiu,...
by Bandsintown
Licitatie Pub Imob Casa Si Teren in Sibiu, De La 600.000 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub Imob Teren in Sura Mare, De La 7.466,25 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub Imob Teren in Sura Mare, De La 7466,25 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Curs Sibiu:Evaluare si Interventie in Burnout:Cariera/ familie
by Institutul De Promovare A Psihologi
Animal Life la Maraton Sibiu 2017
by Animal Life Sibiu
Marele Premiu al Municipiului Sibiu
by Daniel Mosin
Licitatie Pub. Imobiliara Casa in Simeria, De La 166.875 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub. Imobiliara Teren in Sebes, De La 68.325 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Licitatie Pub. Imobiliara Casa in Sona, De La 128.250 Lei
by Birou Executor Judecatoresc Sibiu M
Workshop Speakers Club Sibiu #7
by Speakers Club Sibiu

Contact Us

Despre

Despre

Acest site îți arată care sunt evenimentele programate în orașul tău în următoarele zile.

Probleme?

Dacă găsești o eroare, sau vrei să ne sugerezi o îmbunătățire, contactează-ne! Lucrăm pentru a aduce acest site cât mai aproape de ceea ce îți dorești.

Îţi place?

Ne dorim să știm dacă acest site funcționează așa cum dorești pentru orașul tău. Anunță-ne dacă am putea adăuga ceva pentru tine.

Cine a făcut acest site?

EventDroid este produs de Mapedy.